Nadal vs
Federer, cea mai impresionantă rivalitate din tenis şi probabil una din cele
mai frumoase din toate sporturile, cei doi titani s-au întâlnit de 28 de ori şi
de la prima oară s-a dovedit că această rivalitate va fi extraordinară.
Prima oară cei
doi s-au întâlnit în 2004 când Nadal nici la 16 l-a bătut 63 63 pe Federer iar
de atunci meciurile sau finalele dintre cei doi au fost fabuloase şi aici aş
putea să numesc 3 finale extraordinare dintre cei doi. Prima aş putea să zic că
a fost finala de la Roma 2006 unde Nadal a câştigat 67 76 64 26 76, a doua a
fost finala de la Australian Open 2009 unde tot Nadal a câştigat 75 36 76 36 62
iar finala numărul 1 a fost cea din 2008 de la Wimbledon când cei doi au oferit
cea mai frumoasă finală din toate timpurile 64 64 67 67 97.
Rivalitatea
dintre cei doi la început şi până în 2011 a fost o rivalitate plină de respect
şi de admirat dar de la începutul anului această rivalitate şi-a pierdut din
admiraţie odată cu declaraţiile lui Federer când acesta a spus că el va rămâne
numărul 1. Aceste declaraţii au lăsat impresia şi pe bună dreptate că cei doi
nu mai sunt amici foarte buni de până în 2011. În ultima săptămână la turneul
de la Madrid citez declaraţie Roger Federer: „un jucător bun joacă bine pe
orice suprafaţă″ referitor la zgura albastră care s-a pus la Madrid.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu