sâmbătă, 28 septembrie 2013

Nadal sau Federer ?

Nadal sau Federer, care dintre cei doi super campioni e cel mai bun jucător din istorie? Aceasta este o întrebare care circulă de ceva timp în lumea tenisului iar răspunsul e foarte greu de dat.
Federer e jucătorul care deţine încă multe recorduri şi aici mă refer în primul rând la numărul de G.S. câştigate, adică 17 şi de stat pe locul 1 dar Nadal e jucătorul care la 27 de ani are deja 13 G.S. câştigate, are şi medalie de aur, Cupa Davis câştigată de mai multe ori şi recordul fabulos de meciuri directe câştigate în faţa lui Federer.
Federer e jucătorul care poate face orice vrea pe teren, mai precis tenisul lui exprimă o eleganţă care îţi face cu adevărat plăcere să îl vezi de fiecare dată iar Nadal e acea forţă fabuloasă ce niciodată nu renunţă şi care ştie mereu să arate cum se joacă tenisul din inimă. Sunt foarte multe deosebiri între cei doi dar şi asemănări şi aici mă refer la faptul că fiecare a ridicat nivelul tenisului la cel mai înalt nivel de când se joacă acest sport şi aici nu spun vorbe prea mari. Deci care e mai bun? Întrebarea va fi aceeaşi şi eu zic că Nadal e mai bun decât Federer cu toate că din istorie nu cred că putem spune că există un jucător mai bun decât altul.
Sampras, Borg, Nastase, Big Mcroe, Elberg, Agassi, Connors, Federer, Nadal, Courier, numele sunt multe. Aceştia au fost cei mai buni în generaţia lor dar în istorie nu se poate spune că a fost un jucător care a fost cel mai bun. Aici mă refer în special la perioada în care a jucat respectivul jucător, deoarece în fiecare perioadă tenisul a fost altceva şi aici cine va citi ştie despre ce e vorba.
Putem spune astfel că tenisul a fost o galaxie de jucători fabuloşi care au ştiut să arate fanilor ce înseamnă victoria, dăruirea şi mai ales frumuseţea acestui sport.
Nadal sau Federer, nu contează cine e mai bun dintre aceste două nume şi aici spun că trebuie să ne bucurăm de tenisul pe care îl joacă cei doi şi să le purtăm cel mai mare respect pe care cu siguranţă l-au câştigat.


P.S. : eu nu copiez articole străine, nici copy paste, eu doar scriu aceste articole din tenisul pe care îl cunosc şi ştiu foarte mult tenis faţă de voi şi aici ştiţi bine la cine mă refer.