sâmbătă, 28 septembrie 2013

Nadal sau Federer ?

Nadal sau Federer, care dintre cei doi super campioni e cel mai bun jucător din istorie? Aceasta este o întrebare care circulă de ceva timp în lumea tenisului iar răspunsul e foarte greu de dat.
Federer e jucătorul care deţine încă multe recorduri şi aici mă refer în primul rând la numărul de G.S. câştigate, adică 17 şi de stat pe locul 1 dar Nadal e jucătorul care la 27 de ani are deja 13 G.S. câştigate, are şi medalie de aur, Cupa Davis câştigată de mai multe ori şi recordul fabulos de meciuri directe câştigate în faţa lui Federer.
Federer e jucătorul care poate face orice vrea pe teren, mai precis tenisul lui exprimă o eleganţă care îţi face cu adevărat plăcere să îl vezi de fiecare dată iar Nadal e acea forţă fabuloasă ce niciodată nu renunţă şi care ştie mereu să arate cum se joacă tenisul din inimă. Sunt foarte multe deosebiri între cei doi dar şi asemănări şi aici mă refer la faptul că fiecare a ridicat nivelul tenisului la cel mai înalt nivel de când se joacă acest sport şi aici nu spun vorbe prea mari. Deci care e mai bun? Întrebarea va fi aceeaşi şi eu zic că Nadal e mai bun decât Federer cu toate că din istorie nu cred că putem spune că există un jucător mai bun decât altul.
Sampras, Borg, Nastase, Big Mcroe, Elberg, Agassi, Connors, Federer, Nadal, Courier, numele sunt multe. Aceştia au fost cei mai buni în generaţia lor dar în istorie nu se poate spune că a fost un jucător care a fost cel mai bun. Aici mă refer în special la perioada în care a jucat respectivul jucător, deoarece în fiecare perioadă tenisul a fost altceva şi aici cine va citi ştie despre ce e vorba.
Putem spune astfel că tenisul a fost o galaxie de jucători fabuloşi care au ştiut să arate fanilor ce înseamnă victoria, dăruirea şi mai ales frumuseţea acestui sport.
Nadal sau Federer, nu contează cine e mai bun dintre aceste două nume şi aici spun că trebuie să ne bucurăm de tenisul pe care îl joacă cei doi şi să le purtăm cel mai mare respect pe care cu siguranţă l-au câştigat.


P.S. : eu nu copiez articole străine, nici copy paste, eu doar scriu aceste articole din tenisul pe care îl cunosc şi ştiu foarte mult tenis faţă de voi şi aici ştiţi bine la cine mă refer.


luni, 23 septembrie 2013

Semifinale Cupa Davis 2013-2014 Cehia vs Argentina

Încă o înfruntare Cehia vs Argentina care se pare că devine un clasic al tenisului pe echipe şi încă o dată Cehia se impune reuşind astfel a treia finală în ultimii 5 ani în Cupa Davis.
Stepanek şi Berdych vs o Argentina fără Nalbandian şi Del Potro dar cu Monaco, un jucător aflat într-o formă foarte slabă şi mai ales pe suprafaţă rapidă. Argentina a pierdut şi anul trecut tot în faţa Cehiei chiar la ei acasă iar acum au venit acasă la Stepanek şi Berdych cu slabe şanse de calificare în finală.
Stepanek şi Berydch au jucat iar şi simplu şi dublu şi au reuşit iar să ducă Cehia în finală reuşind iar să arate că odată ce se reunesc cei doi pot câştiga în faţa oricărei echipe şi mai ales Stepanek care la 34 de ani şi recent campion la Us Open la dublu arată un tenis fabulos.
Desfăşurare meci :
1-Stepanek    vs     Monaco
      76        63     62

2- Berydch   vs   L.Mayer   
       64   46   63   64

3-Stepanek/Berdych   vs    Berlocq/Zeballos
       63     64     62

4-Zeballos    vs    Rosol
     46   76   64

5-Mayer     vs   Jiri  Vesely
       64      64 
Suprafaţă-Hard
   Locaţie-Cehia  http://www.youtube.com/watch?v=PYk7pzbPodw
   

Semifinale în Cupa Davis 2013-2014 Serbia vs Canada

Am avut parte de o semifinală superbă care ne-a arătat încă o dată forţa campionilor din 2010  de a reveni iar de la 1-2 datorită lui Novak Djokovic. Canadienii au sperat până la ultimul punct dar lipsa lor de experienţă şi naivitatea lor pentru o suprafaţă ca zgura şi-au spus cuvântul.
Serbia cu Djokovic, Tipsarevic şi Zimonic vs Canada cu Raonic şi legenda tenisului la dublu Nestor au arătat încă o dată ce înseamnă să joci pentru ţara ta în cea mai importantă întrecere de tenis din lume. Djokovic venea după finala de la Us Open pierdută la Nadal dar acest lucru nu a contat deloc, oboseala fizică nu a contat deloc pentru numărul 1 şi acesta şi-a câştigat ambele meciuri de simplu.
Canadienii s-au bazat pe Raonic, un tânăr talent care promite pe an ce trece tot mai mult şi omul nemuritor al tenisului mai precis Daniel Nestor care la 40 de ani vrea să câştige Cupa Davis pentru el şi pentru Canada.
Desfăşurarea Meciului:                                    
1-Djokovic   vs   Pospisil
        62    60   64

2-Raonic    vs   Tipsarevic
      57  63  36   63   10-8

3-Nestor/Pospisil   vs  Zimonic/Bozoliac
     67  64  36 76  10-8

4-Djokovic   vs  Raonic
    76   62   62

5-Tipsarevic   vs   Pospisil
    76   62   76

Suprafaţa -Zgură
   Locaţie - Serbia   http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=9_anS-LL9NQ

miercuri, 11 septembrie 2013

Pur şi Simplu Rafael Nadal

Cu puţin timp în urmă Rafael Nadal s-a impus pentru a doua oară la Us Open trecând în finală de numărul 1 Mondial Novak Djokovic scor 62 36 64 61 şi adăugând încă un Grand Slam câştigat, ajungând deja la cifra 13 dar întrebarea care o am eu în gând acum este cum un jucător poate avea o asemenea putere de revenire la un aşa nivel şi arătând un joc pur şi simplu fabulos.
Anul trecut după Wimbledon când Nadal suferă o înfrângere foarte grea la Rosol lumea tenisului se întreba ce se întamplă cu maşina de tenis numită Nadal iar răspunsul a fost simplu, o accidentare la genunchiul stâng l-a împiedicat pe spaniol să joace un tenis de înalt nivel şi l-a obligat să se retragă de la toate turneele din 2012 şi turneele de la începutul lui 2013, un lucru foarte greu de suportat de cei care iubesc acest sport.
Decizia a fost una foarte grea dar foarte bine gândită de echipa lui Nadal şi de el normal pentru că acesta şi-a revenit cu brio şi fizic şi mental pentru sezonul de zgură de la începutul anului 2013 din America de Sud.
Acolo am avut parte de revenirea lui Nadal la Santiago de Chile unde făcea finala pierdută la Zeballos dar arătând că tenisul a dus lipsa jocului său fabulos şi că trebuie să ne bucurăm cât mai mult de Nadal pe terenul de tenis.
Dar acum toată lumea e curioasă ce îl face pe Nadal să revină şi să joace aşa bine când anul trecut o lume foarte idioată îi cânta sfarşitul, iar eu pot să afirm ce îl face să joace aşa bine şi anume că şi-a implementat o gândire de campion încă de mic şi că succesul vine dacă te pregateşti şi dai tot ce ai mai bun din tine în fiecare clipă.
Până acum în 2013 Nadal are 13 turnee jucate la care a făcut 12 finale şi a câştigat 10 din ele reuşind să ajungă la un pas de primul loc în clasamentul mondial, loc încă deţinut de Djokovic.
Parcursul lui Nadal de la Santiago de Chile de când a revenit până la Us Open :

-10 turnee câştigate la Sao Paolo, Acapulco, Indian Wells, Barcelona, Roma, Madrid, Roland Garros, Toronto, Cincinati pentru prima oară de menţionat şi reţinut, Us Open.



-Finală la Monte Carlo unde pierde la Djokovic, finală la S.Chile pierde la Zeballos

duminică, 1 septembrie 2013

Sa respectam Tenisul daca se poate?

Scriu acest articol dupa o pauza de ceva timp si o sa aduc in evidenta prostia si nesimtirea celor care publica stirii din tenis de la tv si dupa internet desigur fara sa generalizez.
La tv stim cu toti ca tenisul are un spatiu mic dedicat pentru ca fotbalul este 90 la suta prezent si nu vad de ce dar ma rog gustul omului nu se discuta dar pe facebook oare ce se intampla va intreb eu acum pe voi ?
Se intampla urmatorul lucru si anume ca multa lume cretina se uita la acest sport si il transforma in cancan sau intr-un sport de duzina si aici aduc in evidenta pe treizeci,la fileu,rafael-nadal-romania si lista continua cu multe nume cretine care cred ca tenisul e un sport de cartier dar le zic acestor ciumpalaci ca nu e asa .
Probabil acum o sa vina replica dar ma doare in basca de replica lor pentru ca multa lume e de acord cu mine in ceea ce am scris acum si imi asum responsabilitatea articolului.
Dovada vorbelor mele se afla in articolele lor care le aveti la indemana pe facebook si profit inca odata sa le declar razboi pe fata acestor jurnalisti si am baza in voi.